Caria este o boală cronică infecțioasă rezultată în urma interacțiunii dintre zahăr, bacterii și smalțul dentar. Bacteriile metabolizează zahărul, rezultând acizi care în timp demineralizează smalțul. Copiii sunt expuși la bacterii prin intermediul salivei (părinți, alți copii din comunitate, etc.). Caria dinților de lapte evoluează mult mai rapid decât caria adultului, prin natura diferită a structurilor dentare.
Este recomandat să înceapă înainte de apariția primilor dințișori
Dupa cum bine stiti, este recomandata spalarea dintilor de 2 ori pe zi, dimineata si seara. O importanta aparte a periajului il are cel de seara( aici am observat dificultati deoarece copilul este obosit si cooperarea cu el este deficitara). Daca nu se periaza dintii, toate resturile alimentare de peste zi a copilului vor fermenta si vor creste aciditatea la nivelul cavitatii orale,aceasta avand ca efect secundar o demineralizare a smaltului si automat o crestere a posibilitatii aparitiei cariei sau a problemelor gingivale. In cazul copiilor cu o varsta de peste 6 ani recomand ultilizarea apei de gura cu indicator de placa dentara. Ea vă va ajuta in responsabilizarea si educarea copilului cu tehnica corecta de periaj. Dupa efectuarea periajului dentar copilul va clati gura iar daca el a omis anumite zone dentare la periaj, ele se vor ramane colorate.
Va sfătuiesc sa incercati limitarea consumului de bomboane, caramele, acadele și alte dulciuri de acest gen care pe langa faptul ca au o concentratie mare de zahar ele au si un timp indelungat de retentie dentara. Intre mese ar fi recomandat ca ei sa consume fructe sau legume ( de preferat mai dure ca si consistenta : mar,morcov,patrunjel,gulie)care favorizeaza autocuratirea dintilor si o dezvoltare armonioasa a maxilarelor datorita stimularii musculare.
Consecintele durerii: unul dintre aspectele cele mai importante in managementul comportamental al copilului este controlul durerii. Copiii care experimenteaza tratamente dentare dureroase inca de la varsta mica sunt predispusi sa dezvolte anxietate in ceea ce priveste stomatologul, iar aceasta se mentine chiar si in perioada adulta. Astfel, este important ca medicul sa facă tot ce este posibil pentru a minimiza durerea si disconfortul micului pacient pe durata tratamentului dentar.
Durata si efectul anesteziei: efectul anesteziei variază de la persoană la persoană, în aproximativ 1-2 ore acesta dispare. Este important ca micul pacient să fie informat că va simţi zona puţin amorţită şi să fie supravegheat, pentru a nu îşi muşca buza, obrazul sau limba.
De asemenea este foarte important ca medicul să cunoască starea generală de sănătate a copilului, înainte de efectuarea anesteziei. Există cazuri foarte rare în care aceasta este contraindicată, precum: alergiile la substanţa anestezică, afecţiunile cardiace sau hemofilia.
Asociațiile internaționale de stomatologie pediatrică recomandă ca prima vizită la stomatolog să aibă loc imediat după erupția primul dinte de lapte, dar nu mai târziu de vârsta de 1 an. Cu această ocazie veți primi informații legate de erupția dinților, igiena dentară a bebelușului, alimentație și cum să evitați eventualele probleme dentare. A doua vizită ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de 3 ani, după ce toți dinții de lapte au erupt. Această vizită are ca scop evaluarea dezvoltării dinților și a maxilarelor, realizarea unui status dentar complet și a unui plan de tratament, dacă este nevoie. Vizitele la medicul stomatolog trebuie să aibă loc regulat, o dată sau de două ori pe an, astfel copiii sunt familiarizați cu mediul și vor fi mai cooperanți în momentul în care vor apărea probleme.
Primul dinte definitiv este molarul de 6 ani, care apare, după cum îi spune și numele, în jurul vârstei de 6 ani, în spatele măselelor de lapte. Apoi încep să se schimbe, „să cadă”, dinții de lapte. Acest lucru se întâmplă în perioada de 6-12 ani, începând cu dinții din zona anterioară. Momentul în care „cade” primul dinte poate să varieze, în funcție de momentul apariție primului dinte de lapte. Există copii la care se observă o erupție tardivă, dar aceasta nu ridică probleme decât în momentul în care s-a depășit cu 6 luni – 1 an vârsta normală de erupție (de schimbare a dinților de lapte).
Un consult stomatologic este bine venit, dacă până atunci copilul nu a interacționat cu acest mediu. Cu această ocazie se face o consulație completă, o radiografie panoramică pentru a verifica evoluția dinților definitivi, se pot face sigilări ale măselelor de 6 ani, sau se pot rezolva eventuale carii de la nivelul dinților de lapte.
Dacă nu există o urgență, în timpul primei vizite copilul va face cunoștință cu personalul medical, cu aparatura din cabinet, îi vor fi prezentate instrumentele și se va realiza o consultație în vederea depistării cariei dentare, aceasta fiind cea mai întâlnită problemă. Medicul dentist mai poate observa și prezența unor obiceiuri vicioase ce pot afecta negativ dezvoltarea copilului. Scopul primei vizite este de acomodare și de a crea o legătură între medic și micul pacient, într-o atmosferă cât mai plăcută.
Dinții de lapte trebuie îngrijiți la fel ca și dinții definitivi, poate chiar mai bine. Periajul se realizează de către unul din părinți sau împreună cu copilul, până la vârsta de 3-4 ani, după care părintele va urmări copilul, îl va ajuta și îl va verifica. Ca și mijloace auxiliare, ața dentară se recomandă inclusiv la copii, pentru a igieniza zonele dintre dinți, mai ales seara.
Alimentația variată, lipsită de prea mult zahăr, igiena orală corectă, vizitele regulate la medicul stomatolog, igienizările profesionale și fluorizările sunt factori importanți în menținerea sănătății orale a copiilor.
Periajul dentar trebuie realizat după fiecare masă, sau cel puțin de două ori pe zi, dimineața și, cel mai important, seara. Durata periajului trebuie să fie de cel puțin 3 minute. Se pot utiliza periuțe clasice sau electrice, în funcție de preferință, dar întotdeauna dimensiunea capului periuței trebuie să fie adecvată vârstei copilului, cu perii moi și cu un mâner gros pentru o manipulare mai ușoară. Tehnica de periaj este foarte importantă, se vor peria dinții dinspre gingii spre marginea dintelui, cu mișcări verticale (dinspre roșu spre alb), ușor apăsate, cu periuța orientată la 45⁰ față de dinte, astfel încât să se realizeze și un ușor periaj și la nivelul gingiei din imediata apropiere a dintelui. Se vor peria toate suprafețele dinților, dinspre obraji, dinspre limbă și cerul gurii și suprafețele pe care mestecăm.
Unii pacienți au falsa impresie că dacă utilizează o periuță electrică au o igienă orală mai bună. Și periuța electrică trebuie poziționată corect, în funcție de suprafața pe care dorim să o curățăm. Și nu în ultimul rând, cantitatea de pastă de dinți trebuie să fie de dimensiunea unui bob de orez pentru copiii între 0-3 ani și de dimensiunea unui bob de mazăre pentru copiii între 3-6 ani.
Apariția petelor de diferite culori (negru, verde sau galben), sângerările gingivale sau apariția cariilor sunt motive de îngrijorare și se recomandă o programare la stomatolog. Cariile dentare trebuie treatate chiar dacă apar la nivelul dinților de lapte. O carie netratată duce la afectarea nervului și de multe ori la apariția abcesului dentar, provocând neplăceri micului pacient.
Extracțiile premature, cariile interdentare și distrucțiile de la nivelul dințiilor de lapte influențează negativ erupția dinților definitivi și duc la poziționări greșite ale dinților definitivi, tulburări de erupție sau ocluzale (modul în care dinții superiori calcă peste cei inferiori).
Obiceiurile vicioase trebuie urmărite (sugerea degetului, utilizarea suzetei), dacă acestea nu dispar până la vârsta de 4 ani trebuie să cerem sfatului unui specialist.
Se spune că zâmbetul este cea mai puternică armă a noastră, iar de aceea trebuie să acordăm o mare atenție danturii. Există persoane care au norocul de a avea o dantură perfectă din naștere, fără nici măcar o problemă. Însă, pe de altă parte, există persoane care, de-a lungul timpului, au început să întâmpine adevărate probleme. În timp, dantura se poate modifica. Aceasta poate începe să se strâmbe, fapt care, de altfel, poate fi corectat. Deoarece deseori primim întrebări de la voi despre modul în care putem avea o dantură sănătoasă, astăzi dorim să vă prezentăm câteva aspecte referitoare la acest subiect.
Dantura strâmbă reprezintă o abatere de la ceea ce se consideră a fi o poziție normală a dinților. Această abatere face referire la dinții distanțați, înghesuiți sau strâmbi. Persoanele care se confruntă cu o asemenea problemă prezintă riscul formării plăcii bacteriene, precum și riscul apariției cariilor, din cauza dinților care sunt fie strâmbi, fie între ei nu există spații libere, iar periajul este ineficient.
Parodontita este o boală des întâlnită la persoanele care suferă de o dantură strâmbă. Ea conduce, pe măsură ce avansează, la pierderea parțială sau chiar totală a dinților. De cele mai multe ori, această afecțiune începe să pună stăpânire pe dantură încă de la vârste fragede, începând chiar de la 10 ani. Cu toate acestea, chiar și persoanele de 40 de ani se pot aștepta la o astfel de problemă, caz în care este recomandată o vizită la un cabinet ortodontic. Este una dintre cele mai grave probleme care pot fi dobândite din cauza unei danturi strâmbe. Așadar, dacă nu vă doriți să ajungeți la implanturi sau la proteze dentare, este indicat să apelați la un consult în cadrul unui cabinet specializat.
Dantura strâmbă este o cauză destul de frecventă și în privința apariției cariilor. Aceasta reprezintă imposibilitatea de a efectua o igienă corectă a dinților, datorită faptului că aceștia nu sunt poziționați într-un mod corect. O alăturare excesivă a dinților împiedică periuța de dinți să își facă treaba într-un mod corect, rezultând, astfel, apariția unor carii care ar putea fi greu de observat doar uitându-ne în oglindă.
O altă problemă des întâlnită la persoanele cu o dantură strâmbă o reprezintă faptul că sunt afectate de inestetica înfățișării lor. Cu timpul, acestea pot dezvolta anumite complexități și ticuri, care să le mascheze zâmbetul și, adesea, își imaginează că ceea ce au înăuntru nu se vede. Însă, din contră, o dantură strâmbă se poate observa cu ușurință în momentul acțiunii verbale.
Pentru a trata această problemă majoră, noi îți propunem un consult într-un cabinet de specialitate. În cadrul Clinicii Stoma Care Turda dispunem de un plan de tratament complex. În momentul în care un pacient ajunge la noi, se efectuează o serie de analize, se stabilește planul de tratament și o evaluare a costurilor, iar apoi un medic specialist se va ocupa de problema sa.
Pentru că în această perioadă am postat mai multe cazuri despre estetică dentară pe pagina noastră de Facebook, am decis să tratăm acest subiect și aici, dar pe larg. Estetica dentară este o ramură a medicinii și a științei care se ocupă cu redarea zâmbetului natural al unei persoane, îmbunătățindu-i, astfel, imaginea și încrederea în sine.
Deoarece interesul asupra aspectului facial și, implicit, al zâmbetului este în creștere, în ultimii ani a apărut conceptul de estetică dentară digitală – concept implementat şi în clinica noastră.
Ei bine, acesta presupune realizarea unui set de fotografii profesionale şi a unor amprente ale arcadelor dentare. Aceste fotografii sunt prelucrate ulterior pe calculator. Mai simplu spus, procedeul oferă posibilitatea de a vizualiza rezultatul înainte de a începe tratamentul dentar. Designul se realizează digital, după care este transpus în ceară şi ulterior într-un mock-up motivaţional, care se aşează peste dinţii pacientului. Acesta îl va ajuta să-şi dea seama cum va arăta zâmbetul său, încă dinainte de a începe orice tratament. Medicul şi pacientul pot alege împreună forma, dimensiunea şi culoarea dinţilor. Pacientul devine coautor al propriului zâmbet.
Simularea mai multor opţiuni vă poate ajuta să decideţi varianta care vă avantajează cel mai mult, mai ales că acest procedeu ţine cont de trăsăturile feţei şi de modul în care zâmbetul trebuie să se armonizeze cu acestea. Comunicarea cu medicul este esenţială, pentru a fi siguri că zâmbetul final include aşteptările voastre. De cele mai multe ori, la baza acestor tratamente estetice stau faţetele dentare. Acestea sunt foițe subțiri de ceramică, foarte rezistente, cu ajutorul cărora se pot corecta: culoarea, forma și poziția dinților. Puteți opta pentru acest tip de tratament atunci când doriți să obțineți dinți perfect albi, impecabili sau când aveți mici defecte de poziționare ale acestora.
Modul în care aceste piese protetice se comportă, odată cimentate, asemănător smalțului natural, ne fac să alegem preparaţii din ce în ce mai conservative şi minim invazive (şlefuim mult mai puţin din dinte, faţă de cât am şlefui pentru o coroană metalo-ceramică clasică) sau uneori nu se şlefuieşte deloc.
Noi, în cadrul Clinicii Stoma Care Turda, oferim următoarele tratamente de estetică dentară:
Sperăm că articolul de astăzi vă este de folos și nu uitați că, pentru orice problemă dentară, specialiștii noștri vă pot ajuta cu un plan de tratament la prețuri extrem de accesibile!
Deseori suntem întrebați de pacienții noștri ,,ce tip de aparat dentar trebuie să aleg pentru problema mea” și care sunt avantajele acestuia. Din acest motiv, am hotărât să facem o scurtă descriere a aparatelor dentare care există pe piață. Acest articol este informativ și trebuie să știți că, în funcție de problema ortodontică de care suferiți, medicul vostru vă recomandă cea mai bună variantă.
Aparatele dentare se clasifică în șase tipuri:
Aparatele dentare metalice sunt cele mai comune aparate, deoarece, în raportul calitate-preţ, sunt cele mai eficiente. Acestea aduc o serie de avantaje, precum faptul că este eficient în tratarea tuturor anomaliilor dento-maxilare, se pot personaliza pe placul vostru cu ajutorul elasticelor colorate, iar costul de tratament este mai redus. Singurul minus oferit de acest tip de aparat este faptul că vizibilitatea pronunțată în ceea ce privește aspectul fizic. Totuși, acesta poate arăta foarte bine la o persoană care a ales să poarte aparatul cu multă încredere, fără să îl mascheze.
Aparatele dentare metalice sunt cele mai comune aparate, deoarece, în raportul calitate-preţ, sunt cele mai eficiente. Acestea aduc o serie de avantaje, precum faptul că este eficient în tratarea tuturor anomaliilor dento-maxilare, se pot personaliza pe placul vostru cu ajutorul elasticelor colorate, iar costul de tratament este mai redus. Singurul minus oferit de acest tip de aparat este faptul că vizibilitatea pronunțată în ceea ce privește aspectul fizic. Totuși, acesta poate arăta foarte bine la o persoană care a ales să poarte aparatul cu multă încredere, fără să îl mascheze.
Aparatele dentare transparente-safir reprezintă una dintre variantele mai accesibile, dacă vă interesează, în mod special, felul în care se va vedea. Acestea sunt realizate dintr-un cristal matur de safir, un mineral foarte dur, care este aproape invizibil. Alegând acest tip de aparat, puteţi fi siguri că acesta va fi greu de sesizat pentru oricine şi veţi fi surprinşi că persoanele din jurul vostru nici măcar nu o să ştie că purtaţi un aparat dentar.
Pe lângă faptul că aparatul nu se vede, el prezintă şi o serie de avantaje. Unul dintre acestea este reprezentat de confortul oferit, datorită rotunjirii marginilor bracketurilor, astfel încât, oricine se poate adapta într-un timp foarte scurt. În plus, eficiența aparatelor dentare de safir este foarte apropiată de cea a aparatelor metalice, la un preţ accesibil.
În schimb, unul dintre dezavantajele de luat în considerare, dacă vă gândiţi la acest tip de aparat, este faptul că bracketurile aparatelor transparente sunt mai puţin rezistente decât cele metalice.
Aparatele dentare tip Gutieră – Aceste tipuri de aparate sunt invizibile şi pot îndrepta dinţii într-un mod destul de eficient, însă nu conţin bracketuri sau sârme. Aceste aparate folosesc o tehnologie computerizată 3D care transformă amprentele dentare într-o imagine 3D, după care se realizează seturi de gutiere cu ajutorul cărora se îndreaptă dinţii, progresiv. Marele avantaj al acestor aparate este faptul că sunt invizibile şi totodată oferă un confort deosebit faţă de alte tipuri de aparate. În privinţa preţului, acesta este relativ mic în comparaţie cu celelalte tipuri de aparate estetice.
Aparatele dentare Ceramice– sunt realizate din ceramică de culoare albă, semi-transparentă, care se îmbină bine cu dinţii, fiind şi foarte rezistente la pete. Sunt aparate confortabile, cu care pacienţii se acomodează într-un timp scurt. Singurul lor dezavantaj este faptul că sunt mai fragile decât restul aparatelor.
Aparatele dentare linguale reprezintă cea mai estetică variantă pentru un aparat dentar, deoarece se aplică pe suprafaţa internă a dinţilor și, astfel, sunt complet invizibile. Ultima generaţie de aparate dentare linguale folosesc o tehnică computerizată pentru a stabili planul de tratament. Astfel, ele sunt eficiente pentru majoritatea cazurilor, dar există cazuri foarte limitate cărora nu li se recomandă acest tip de tratament. Marele avantaj îl constituie faptul că aveţi posibilitatea de a vedea cum va arăta rezultatul final al tratamentului, chiar înaintea începerii acestuia. Un alt avantaj este faptul că prezintă un grad ridicat de confort, iar timpul de tratament este mai redus, datorită materialelor şi tehnicii de fabricare folosită. Marele dezavantaj al aparatelor linguale este costul ridicat.
Nu în ultimul rând, mai există aparatele dentare mobile, care se pot scoate din gură. Acestea sunt concepute, în special, pentru a ghida creşterea maxilarelor, astfel încât dinţii să aibă locul necesar pentru o poziţie corectă. Aparatele dentare mobile sunt de obicei folosite pentru copii aflaţi în creştere, cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani. Acestea sunt eficiente dacă se folosesc la vârsta potrivită, evitându-se astfel tratamente mai complexe şi mai costisitoare. În plus, aparatele dentare mobile tratează anomaliile dento- maxilare de la stadiul lor incipient, astfel tratamentul este mai eficient şi fără risc de recidivă. Pentru ca un copil să accepte acest aparat, se pot personaliza pentru a-i stârni interesul spre purtare.
În cadrul Clinicii Stoma Care lucrăm cu aparate fixe metalice și de safir. În funcţie de buget şi de ceea ce va face să vă simţiţi mai confortabil, puteţi alege varianta optimă pentru problema voastră. Ţineţi minte că nu este niciodată prea târziu să începeți să vă reinventaţi dantura şi ar fi păcat să evitaţi acest lucru. Cu o dantură perfectă, aveţi setul complet pentru o persoană care începe fiecare zi cu multă încredere şi motivare. Nu mai amânaţi şi programaţi-vă acum la un consult aici!
Dacă ne urmăriți pe Facebook, probabil ați văzut că zilele acestea am discutat despre boala parodontală. Am adus în discuție acest subiect, deoarece studiile ne arată că 1 din 9 români este afectat de acest tip de boală.
Ei bine, aceasta presupune inflamaţia cronică a țesuturilor de susținere ale dintelui: gingia, ligamentul parodontal și osul alveolar. Aceasta poate afecta atât de tare dinții, încât poate duce la pierderea acestora în cazul în care nu este tratată.
Bacteriile sunt esenţiale pentru dezvoltarea bolii parodontale, dar ele nu sunt suficiente pentru declanşarea afecţiunii. Ele reprezintă factorul etiologic primar. O serie de alţi factori generali (genetici, disfuncţii imunitare, tutun diabet, stress) sau locali( tartru, înghesuiri dentare) participă la iniţierea şi severitatea leziunilor.
În momentul în care sesizăm că avem o respirație urât mirositoare, că gingiile sunt sensibile, sângerează în timpul periajului, că avem depuneri de tartu, dacă simţim o mobilitatea crescută a dinţilor, modificări de poziţie, sau sensibilitate, este indicat să facem o consultaţie de specialitate.
Cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii este o igienă riguroasă. Acest lucru înseamnă să ne periem corect dinții, să folosim periuţe interdentare şi un duș bucal. Aceste subiecte au fost dezvoltate mai pe larg în primul nostru articol: 3 sfaturi pentru un zâmbet fermecător, pe care îl găsiți AICI! Deasemenea vă recomandăm controale periodice o dată la 6 luni şi igienizări profesionale.
Iniţial se realizează o evaluare atentă clinică şi radiologica.
Medicul va realiza o fisă parodontala, în care se va nota profunzimea pungilor parodontale, gradul de igiena orală şi de sângerare gingivală. Aceste măsurători reprezintă o referinţă pentru rezultatul tratamentului. Medicii noştrii recomanda pacienţilor în diferite cazuri şi teste microbiologice folosite pentru identificarea genetică a bacteriilor parodontogene. Clinica noastră colaborează cu un laborator din Germania pentru analiza PCR a AND-ului bacterian.
Tratamentul parodontal consta în mai multe faze:
În 80% din cazuri tratamentul nonchirurgical este suficient. Acesta presupune detartrajul, minuţios supra şi subgingival. Pacientul vă primii un instructaj de periaj supravizat de personal calificat, . În anumite situaţii pacientului i se va recomanda un tratament adjuvant antibiotic.
Etapa de reevaluarea se realizează după 6-8 săptămâni şi constă într-un examen parodontal complet( măsurarea pungilor parodontale, eficienta controlului personal al plăcii dentare. Această etapă are ca şi scop eficacitatea detartajului subgingival şi nevoia de tratament ulterior.
Se realizează doar în zonele în care după terapia iniţială rămân pungi parodontale mari restante. Aceasta constă în îndepărtarea gingiei, expunerea defectului, curăţarea zonei şi în anumite situaţii regenerarea acesteia cu substituenţi osoşi sau derivaţi proietici amelari. Majoritatea cazurilor parodontale necesită ulterior un tratament interdisciplinar asociat, care poate fi : ortodontic, implantologic, protetic de restaurare a dinţilor lipsă.
Pacienţii trebuie să înţeleagă importanţa fazei de menţinere a rezultatelor. Sunt necesare controale periodice la 4-6 luni, împreună cu igienizările profesionale şi măsurătorile parodontale. Igiena dentară personală trebuie menţinută cât mai riguros pe tot parcursul vieţii pentru a elimina orice risc de recidiva al bolii.
Sperăm că explicaţiile noastre vă vor ajuta să depistați, la timp, boala parodontală, iar dacă aveți întrebări așteptăm să le adresați.
Până data viitoare, nu uitați să zâmbiți!
Dragii noștri, a veni momentul în care lansăm un nou proiect Stoma Care Turda și anume blogul nostru. Ne dorim de ceva vreme să vă ținem mai aproape de noi cu sfaturi, așa că, periodic, o să publicăm aici câte un articol care să vă ajute să aveți un zâmbet fermecător.
Primul articol este cadoul nostru atât pentru voi, cât și pentru noi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cei care ne cunoașteți mai bine activitatea știți deja că ne implicăm în proiecte sociale în care îi învățăm pe cei mici cum trebuie să aibă grijă de dantura lor. Așa că, am adunat aici câteva sfaturi pe care noi le oferim, de cele mai multe ori, celor mici.
Un periaj corect durează 5 minute când folosim o periuţă de dinți normală și 5 minute când folosim o periuță de dinți electrică. În acest timp trebuie să folosiți mișcări scurte și să aveți mare atenție la joncțiunea dentogingivală, la dinții din spate și la zonele din jurul obturaților, coroanelor, dar și la alte lucrări dentare.
Atunci când vă periați trebuie să vă concentrați pe fiecare zonă de periaj după cum urmează:
Sfatul nostru pentru o respirație proaspătă este să periați și limba și să folosiți apă de gură.
Deseori auzim că periuța de dinți clasică este cea mai bună alegere. Noi recomandăm pacienților noștri periuța de dinți electrică, deoarece aceasta acoperă zonele dentare mult mai eficient. Totuși, pentru o curățare mult mai bună a spațiilor dintre dinți este recomandat să folosim periuța de dinţi interdentară sau ața dentară. Diferența dintre cele două este că ața dentară se recomandă persoanelor care nu au spații între dinți, iar periuța interdentară pentru cele care au.
Dușul bucal este un dispozitiv care proiectează pe suprafețele dentare un jet continuu sau pulsatil de lichid. Acesta este recomandat în special persoanelor care au lucrări protetice, aparat dentar sau implanturi, deoarece igienizează inclusiv sub lucrări și, astfel, scăpăm de toate depunerile. Pentru dușul bucal este recomandat să folosim un aparat special în care se adaugă apă de gură și apă normală.
Ne oprim aici cu sfaturile, dar în ianuarie, după ce ne întoarcem din vacanță, o să pregătim o sesiune de Live pe pagina noastră de Facebook unde o să vă povestim mult mai detaliat fiecare procedură.
Până atunci, vă dorim sărbători fericite în continuare!
WhatsApp us